sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Gigi Becali trebuie sa se opereze

Cei care au crezut ca Gigi Becali se prefacea ca are dureri de spate, pricinuite de coloana vertebrala, in perioada cat se afla in detentie, in Penitenciarul de la Poarta Alba, s-au inselat! Gulerul cervical pe care-l purta, nu era doar pentru impresia artistica!

Problemele medicale ale patronului de la Steaua sunt reale, iar Gigi Becali este nevoit sa se opereze pentru a scapa de dureri. Acesta a declarat: „Medicul cu care am fost la spitalul de arşi pentru a-i vizita pe cei care au fost răniţi în incendiul de la acel club trăieşte în Germania. Este o mare somitate în domeniul medical. Doctorul Schmidt, care a plecat de ani buni din ţară, a fost acelaşi medic care m-a consultat când eram în detenţie. Mi-a spus şi acum că trebuie să fac această operaţie pe care am tot amânat-o. Aşa că va trebui să o fac”

Primul care i-a atras atentia lui Gigi Becali asupra problemelor medicale a fost un medic specialist american Robert Donatelli, care dupa ce a vazut radiografiile , i-a transmis ca va ajunge pe masa operatie mai devreme sau mai tarziu. La vremea respectiva, medicul i-a recomandat sa faca mai multa gimnastica, dar ca aceasta doar ii va prelungi momentul in care va ajunge la interventie chirurgicala.

Perioada de detentie a fost fost cea care insa i-a accelerat momentul in care trebuie sa se opereze. Multu succes Gigi Becali si sa treci repede si cu bine peste acest moment!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu