marți, 13 iunie 2017

Banciu amendat pentru declaratiile despre machidoni


Dupa ce mai multi machidoni s-au autosesizat si s-au organizat pe Facebook, apoi au inaintat o petitie,  membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis, ieri, să sancţioneze postul B1 TV cu amendă de 50.000 de lei pentru abateri de la legislaţia audiovizualului în mai multe emisiuni.

Membrii CNA au stabilit că în emisiunea "Lumea lui Banciu" difuzată pe 17 mai postul a încălcat prevederi potrivit cărora sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

În legătură cu această emisiune, membrii Consiliului au primit mai multe reclamaţii. "Jurnalistul Radu Banciu a făcut afirmaţii denigratoare la adresa unor personalităţi ale sportului internaţional, respectiv Simona Halep şi Gheorghe Hagi, şi, extrem de grav, la adresa comunităţii etnice din care aceştia fac parte, afirmând că la 'machidoni', 'la ei, după cum ştiţi, în regnul lor, femeia nu este departe de a fi tratată ca un animal'", se arată într-una dintre sesizări. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu